Dan Paraschiv (SoftServe este o companie de IT din Ucraina) – De la 150 de angajați înspre 800 pe piața de IT din România

0
60

SoftServe este o companie de IT din Ucraina cu peste 10.000 de angajați la nivel mondial. În 2022 au început deschiderea operațiunilor din România, iar la finalul lui 2023 au ajuns la 150 de angajați în biroul din București. Noi am discutat cu Dan Paraschiv, Country Manager al SoftServe România despre planurile de extindere ale companiei.

SoftServe poate că nu este un nume cunoscut imediat pe piața din România, dar la nivel mondial au peste 10.000 de angajați, fie că vorbim de Ucraina, Europa, America Latină și America de Nord. O companie care și-a continuat activitatea chiar în plin război. Și tot atunci au anunțat extinderea cu un birou în România. SoftServe lucrează cu clienți mari din Fortune 500 pentru a dezvolta software pentru aceștia.

La finalul lui 2023 au anunțat deschiderea biroului local din București, dar cei aproximativ 150 de angajați sunt și în alte orașe, așa că cei din Cluj, de exemplu, lucrează din spații de coworking cu ajutorul soluției oferite de Pluria. Alte orașe sunt Brașov, Iași, Timișoara.

Dan Paraschiv are peste 20 de ani de experiență în IT și până în 2022 a lucrat la Luxoft, S-a alăturat SoftServe și a monitorizat creșterea pe piața locală, folosită pentru a dezvolta soluții pentru Europa, dar și pentru clienți locali.

Lasă un răspuns