Vladimir Tismaneanu : Resentiment si revansa: Mihai Şora despre ce inseamna “a urî de moarte”?

In vara anului 2009 am organizat pe blogul meu personal o dezbatere despre resentiment. Era atunci un timp al unor agresiuni verbale fara egal, cu un numar de intelectuali demonizati, calomniati, insultati. Intre acestia, Andrei Plesu, H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Mircea Cartarescu, Mircea Mihaies, autorul acestor randuri. Stigmatizatorii de-atunci (ori patronii lor) sunt astazi la putere. Au raspuns, cu pertinente analize conceptuale, numerosi prieteni de idei si de valori, a aparut un volum, intitulat “Anatomia resentimentului” la editura Curtea Veche. Sunt convins ca micul eseu de mai jos, datorat admirabilului ganditor Mihai Şora,model de viata intru adevar, poate servi unei conversatii intelectuale normale. De unde provine resentimentul? Care este relatia dintre resentiment, ranchiuna, ura, revansa, frustrare si invidie? Care este legatura dintre ura şi ura-de-sine (self-hatred)? Ce inseamna “a urî de moarte”? Iată câteva răspunsuri actuale.

Vladimir Tismaneanu

Mihai Șora

Despre ură, resentiment…

Ca orice stare emotivă extremă, ura – îmi închipui (încă nu mi-a fost dat s-o resimt) – e năvalnică şi cotropitoare: simetricul – negativ – al iubirii-pasiune[i]. Ceea ce au ele în comun este acapararea totală a „purtătorului“ unei atare stări emotive extreme de către ţinta care-i obsedează în egală măsură atât pe cel ce „iubeşte“ în acest fel, cât şi pe cel ce urăşte: pe cel dintâi în sensul că îi blochează elanul autodăruirii, înlocuindu-l cu dinamica retrogradă a acaparării, iar pe acesta din urmă, care urăşte, lăsându-l pradă pasiunii negative a anihilării/dispariţiei ţintei abhorate (sintagma „ură de moarte“ spune totul în această privinţă).

Raportată la iureşul negativităţii care-i serveşte urii drept resort, resentimentul este stătut. Stătut şi retractil. Pasiv. Uneori, chiar întors asupră-şi. În sensul că, în loc de a-şi anihila obiectul, îşi (auto)devoră subiectul. Aveu d’impuissance –, dar nu şi asumare a neputinţei: a-ţi asuma (recunoscându-ţi-o) neputinţa înseamnă deja a da dovadă de curaj – de n-ar fi decât intelectual.

citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro