4 C
București
RON - Română (nou) leu
EUR
4,9751
USD
4,5532
GBP
5,9363
vineri, 22 noiembrie 2024
4 C
București

Radu Hossu : Raportul de pierderi ale rușilor în Bakhmut este de 1:5 până la 1:7. Adică în medie 6 ruși mor pentru fiecare apărător al propriului pământ

Date:

Bakmut rezistă! Detaliez mai jos.
– Frontul Lugansk (Nord: Harkiv Oblast-sud: Kremina). În nord rușii au avansat într-un sat din Harkiv Oblast după mai bine de câteva săptămâni de ofensivă în acea direcție
În zona centrală-direcția Svatove, Armata Ukraineană a eliberat Kuzemivka și se află la 10-15 km de orașul de importanță strategică Svatove. Faptul că Armata Ukr reușește contraatacuri de succes în perioada în care rușii ar trebui să fie în ofensivă indică faptul că în mare parte din front armata rusă a ajuns la epuizare, mai repede decât la culminație.
În direcția Kreminna se duc bătălii în pădurile din sud-vestul orașului. Ați mai citit asta și acum câteva zile la mine, nu? Și acum câteva săptămâni? Nu? Ba da. Ce indică asta, că ofensiva rusă, inițiată în ianuarie este un eșect operațional. Tactic în schimb a reușit să-i mențină pe ucraineni departe de ultima linie de apărare din jurul orașelor strategice, asta și datorită faptului că ucrainenii nu aveau în intenție decât să rămână în defensivă și să blocheze înaintare rușilor. Ceea ce au reușit.
– Frontul Sud-Est (Vest: Zaporojie-Est: Blahodatne): După înfrângerile umilitoare din Vuhledar și practic desființarea repetată a brigăzii 155 aeroportuată a rușilor, nu prea există mișcări de evidențiat. Ceea ce este de evidențiat este că nici pe acest front rușii în ultimele luni nu au reușit să înainteze aproape deloc, ba chiar în unele zone ale frontului au fost împinși în spate.
– Bătălia pentru Donbas: În direcția Avdiivka (nord de Donetsk) rușii sunt blocați nu de la începutul invaziei, ci din 2014 – fiind un oraș pe care l-ar fi dorit cucerit pentru a avea un „buffer” în cazul unei ofensive ucrainene înspre orașul Donetsk. rușii nici până acum nu au reușit să străpungă liniile defensive.
– Bătălia pentru Bakhmut: Această bătălie o consider pivotală pentru această fază a războiului.
Chiar dacă orice război este imprevizibil prin natură, pot spune cu încredere că deznodământul acestei bătălii, pe coordonatele timp, pierderi umane, echipament, va avea un efect îndelungat pentru tot anul, asupra tuturor fronturilor din Ucraina. Voi explica mai jos de ce consider asta.
Mai întâi situația din teren:
Nord: rușii încearcă la nord să intre în complexul AZOM (sună a Azovstal – doar că acesta este o uzină de procesare a metalelor) care este extrem de bine fortificat. Wagner susține că aceștia au reușit să pătrundă în el. Ucrainenii susțin contrariul. „Ceața războiului” mă împiedică să pot înainta o părere despre cine are dreptate. Ce pot spune este că AZOM este următoarea țintă a rușilor în nordul orașului Bakhmut.
Est: surse (atenție!) rusești susțin că trupe de recunoaștere a Wagner au trecut râul Bakhmutova spre vest în zona pieței orașului. Surse (atenție!) Ucrainene susțin că aceștia au fost împinși înapoi.
Sud: aici Armata Ukr are în continuare un ușor avantaj și reușește să blocheze și (în zona Ivanivske) chiar să împingă liniile ruse înapoi câteva sute de metri.
Vest: Drumul O0506 spre Chasiv Yar este practicabil. Greu, dar este practicabil. Drumul T0405 spre Ivanivske este și el folosibil, însă în parte sub controlul de foc al artileriei ruse. Mai există în o rută alternativă, secundară (drum pietruit până la un punct) spre Bakhmut folosit pentru aprovizionarea trupelor ucrainene.
Forțele:
Armata Ukr: Legiunea Rusia Liberă, Legiunea Georgiană, Legiunea Sheik Mansour, Magyar Birds (mai în spate) Brigada 93 mecanizată (chiar în Bakhmut), Brigada a 3a Azov, Brigada Spartan (tot în centrul Bakhmutului), ADAM și multe altele (le denumesc pe câteva mai cunoscute).
rusia: Mercenarii Wagner, 57 infanterie mecanizată și câteva brigăzi VDV (aeroportuate).
Situația strategică:
De ce e important de ținut Bakhmut și de ce atât Generalii ucraineni, cât și președintele Zelensky susține menținerea orașului?
1. Nu pentru că, după cum speculează unele surse media sau anumiți analiști, ar avea Wagner cale liberă să cucerească Sloviansk-Kramatorsk. Nu. Ci pentru că (1) este nevoie de timp pentru ca tot echipamentul vestic să ajungă unde trebuie în Ucraina și să fie pe poziții pentru contraofensiva din primăvară și (2) pentru că Sloviansk-Kramators sunt fortărețe de care nici Wagner x 3 nu ar ajunge să le cucerească.
2. Raportul de pierderi ale rușilor în Bakhmut este de 1:5 până la 1:7. Adică în medie 6 ruși mor pentru fiecare apărător al propriului pământ. Acest raport este înfiorător pentru ruși. De aia Wagner a deschis mai multe centre de recrutare din nou în rusia. Pentru că rămân fără carne de tun (groaznic termen) pentru atacurile în valuri. Continuarea acestui ritm, pe care ucrainenii îl aplică cu un cost cât se poate de mic (nu inexistent, fiecare viață de om contează) va duce la subțierea înspre aproape irelevanță a Wagner, cam cum s-a întâmplat cu Kadîroviții.
3. Încă un fals este că acolo sunt doar pușcăriașii Wagner vs cei mai buni ai Ucrainei. Nu. Wagner își folosește în acest moment cei mai buni oameni, pentru că Prigojin are nevoie de o victorie în primul rând de PR, adică politică, nu doar de una militară, astfel aruncă în luptă tot ce are. În același timp, la cererile lui repetate, sunt susținuți de brigăzi ce pe hârtie ar fi dintre cele mai eficiente ale rusiei: VDV.
Concluzionând: Bakhmut este o bătălie care fixează într-un spațiu înghesuit extrem de multe dintre forțele „de calitate” pe care rusia le are la dispoziție și se bazează. În acest mod, blochează șansele de avans pe alte fronturi, de unde și vedem ofensiva eșuată (în parte importantă datorită Bakhmutului) a rușilor oriunde altundeva.
Bakhmut rezistă și probabil va mai rezista. DACĂ va rezista până la finalul lunii, rușii vor pierde inițiativa și probabilitatea ca Bakhmut să fie cucerit va scădea vertiginos de unde este acum (adică o probabilitate totuși, cu toate eforturile Armatei Ukr, destul de mare).
– Pakistan: va trimite 44 tancuri T-80UD Ucrainei. Asta după ce deja trimit muniție de 152mm și 120 mm.
– Danemarca, Țările Baltice: vor trimite aproximativ 100 de Leopard 1 A5 care acum sunt la pregătit în Germania în uzinele Reihnmetall. Cea mai mare parte din ele vor ajunge în vară.
– Norvegia: mai trimite 2 sisteme antiaeriene NASAMS, extrem de eficiente împotriva atacurilor cu rachete balistice, elicoptere și a unora dintre avioanele de vânătoare ruse.
– Ungaria: Viktor Orban a anunțat că Ungaria ia în considerare schimbarea propriei strategii geopolitice internaționale, având în vedere „noile realități geopolitice”. Adică a simțit sânge la rusia și acum se îndepărtează de ceea începe să miroasă a stat pierzător.
––
Războiul este un jeg, o mizerie, o nenorocire. Ce nu trebuie banalizat. Nu trebuie să uităm că el există și ne afectează pe toți.
Creșteri de prețuri și inflație? În parte destul de mare din cauza războiului început de rusia. Deci dacă simțiți în buzunar, dragi auriști și putiniști sau doar idi0ți utili, că se subțiază valoarea banului, să știți că e din cauza celor pe care-i susțineți. O spun cu părere de rău, căci nu-i doresc niciunui român să sufere din cauza unui crimїnal de război care a început un război absurd, ilegal, imoral și neprovocat.
Milioane de oameni strămutați? Tot rusia e vinovată. Ucrainenii și-ar fi dorit să stea în țara lor, nu să-și părăsească casa (pe care mulți nu o vor mai vedea vreodată) și să-i lase în urmă pe bărbații din familia lor (pe care, pe unii nu-i vor mai vedea niciodată).
Puneți-vă, oricine în papucii lor. Acum, când citiți textul ăsta. Opriți-vă 30 de secunde, închideți ochii și gândiți-vă că nu mai există casa voastră. Că fratele vostru a murit. Tatăl vostru a murit. Iar voi sunteți într-o țară străină fără să vă fi dorit asta.
Să nu banalizăm răul.
Fotografia este cu un militar ucrainean din zona Bakhmut. Ce vedeți în ochii lui?
Slava Ukraini!

 

Radu Hossu 

Lasă un răspuns

Share post:

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

00:33:14

Marianna Prysiazhniuk : În Ucraina ne-am pregătit pentru o victorie a lui Trump

Jurnalista Marianna Prysiazhniuk a venit în țara noastră în...
00:19:49

Pașaport diplomatic. Cum poate deveni România un mare exportator energetic

Tendinţele pieţei de energie electrică se schimbă în toată...